Lecții și cursuri de pian pentru copii și adulți, în Sector 5, București. Individual sau în grup, de la primele note până la piesele pe care ai visat mereu să le cânți. De la 135 lei pe ședință.
Apasă clapele sau trage cu degetul peste ele. Pe calculator poți cânta și cu tastele A, S, D, F, G, H, J.
Fiecare vârstă învață altfel, așa că lecțiile sunt construite diferit. Alege pagina potrivită ca să afli cum lucrăm.
Melodii pe care le recunosc, jocuri cu note și ritm și prima piesă cântată pentru familie. Pe pagină găsești și jocul „Găsește nota”.
Vezi lecțiile pentru copii → Pentru adulți, de la zeroPornim de la piesele tale, nu de la teorie. Clasic, pop cu vocea sau muzică de film, în ritmul tău, înainte sau după job.
Vezi lecțiile pentru adulți →Profesorul lucrează doar cu tine, în ritmul tău. Nu aștepți după o grupă și nu te pierzi printre alții.
Lecțiile se construiesc în jurul pieselor care îți plac. Așa ai mereu un motiv să te așezi la pian.
De luni până vineri, dimineața, după școală sau după job. Iar ședințele din abonamentul lunar se pot recupera.
„Oda bucuriei” a lui Beethoven e una dintre primele piese pe care le cântă începătorii la pian. Ascult-o, apoi cânt-o singur: clapa care pulsează e următoarea notă.
Toate lecțiile durează 50 de minute. Cu cât te angajezi pe o perioadă mai lungă, cu atât plătești mai puțin pe ședință, iar în grup prețul scade și mai mult.
O ședință de 50 de minute. Ideal ca să începi.
De persoană, pentru o ședință în grup.
Economisești 15 lei4 ședințe, 160 lei/ședință
De persoană: 4 ședințe, 145 lei/ședință
≈ 21 lei pe zi
≈ 19 lei pe zi
Economisești 160 lei (20%)Economisești 220 lei (27%)12 ședințe, 150 lei/ședință
De persoană: 12 ședințe, 135 lei/ședință
≈ 20 lei pe zi
≈ 18 lei pe zi
Economisești 600 lei (25%)Economisești 780 lei (32%)Economiile sunt calculate față de același număr de lecții individuale plătite separat, la 200 lei/lecție. Ședințele din abonamentul lunar pe care le ratezi se pot recupera în cel mult 2 săptămâni după încheierea lunii, în limita locurilor disponibile.
1. Ce variantă te interesează?
2. Vii singur sau în grup?
Ne spui cine vrea să învețe, ce vârstă are și ce ar vrea să cânte. Găsim împreună o oră potrivită.
Te așezi la pian, cânți primele note și pleci cu un plan pentru primele luni și un exercițiu pentru acasă.
Continui cu lecții individuale sau cu un abonament, singur sau în grup, ca să plătești mai puțin pe ședință.
La lecții, instrumentul îl găsești la noi. Pentru exersat acasă ai are nevoie de unul, iar alegerea contează mai mult decât pare. Apasă pe fiecare variantă.
Alegerea potrivită pentru cei mai mulți începători. Clapele grele (numite și „ponderate”) se apasă ca la un pian adevărat, așa că degetele se obișnuiesc corect de la început.
Cea mai ieftină variantă și bună pentru primele luni, mai ales pentru copiii mici. Pe termen lung devine prea mică: are mai puține clape, iar ele sunt ușoare și nu te învață forța corectă a degetelor.
Sunetul și atingerea cele mai bune, dar și cea mai mare investiție. Are nevoie de spațiu și trebuie acordată periodic, de obicei o dată sau de două ori pe an.
O lecție individuală de 50 de minute costă 200 lei. Abonamentul lunar de 4 ședințe costă 640 lei (160 lei/ședință), iar abonamentul pe 3 luni, cu 12 ședințe, costă 1800 lei (150 lei/ședință). În grup, fiecare persoană plătește cu 15 lei mai puțin pe ședință, deci de la 135 lei/ședință.
Da. Copiii pot începe de la 6 ani, cu melodii cunoscute și jocuri cu note. Adulții pot începe de la zero, la orice vârstă, pornind de la piesele pe care vor să le cânte.
Nu. Notele le înveți treptat, la lecții. Dacă vrei să cânți repede piese moderne, poți începe și cu acorduri.
Pentru cei mai mulți începători, un pian digital cu 88 de clape grele e alegerea potrivită. O orgă cu 61 de clape poate merge în primele luni. La lecții, instrumentul îl găsești la noi.
Lecțiile se pot programa de luni până vineri, între 08:00 și 21:00: dimineața, după școală sau după job.
Poți veni împreună cu un frate, un prieten sau partenerul. Fiecare plătește cu 15 lei mai puțin pe ședință: 185 lei lecția, 580 lei abonamentul lunar și 1620 lei abonamentul pe 3 luni, de persoană.
Ședințele din abonamentul lunar se pot recupera în cel mult 2 săptămâni după încheierea lunii, în limita locurilor disponibile.
Suni la 0752 128 179 sau ne scrii pe WhatsApp, iar noi găsim împreună o oră care se potrivește cu programul tău.
Sună-ne sau scrie-ne pe WhatsApp și găsim împreună o oră care ți se potrivește. Suntem deschiși de luni până vineri, între 08:00 și 21:00.
Waveworks Music Academy